Biserica Curtea Veche este cea mai veche biserică din București, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, în timpul primei sale domnii, între anii 1545-1554. Edificiul amplasat în centrul vechi al Bucureștiului, Lipscani, fosta Curte Veche, a servit timp de două secole drept loc de încoronare a domnilor Țării Românești. Biserica poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton.

Edificiul  a fost influențat de biserica mănăstirii Cozia. Pronaosul are formă aproape pătrată, cu ferestre mari pe fațadele de N și S, fiind acoperit cu o boltă cilindrică. Naosul susține prin arce turla așezată pe un tambur circular în interior și cu 12 laturi în exterior. Turla e boltită cu o calotă sferică. Trecerea dintre pronaos și naos se face pe sub un arc dublu. Altarul are două absidiole care îl flanchează, proscomidia și diaconiconul. Biserica nu mai are pridvor.

La construcția bisericii a fost folosit contrafortul cu rol constructiv pentru prima dată în Țara Românească, de influență moldovenească. Fațada este realizată din cărămidă aparentă în câte 3 rânduri orizontale și două cărămizi așezate vertical pe benzile tencuite. La partea superioară, sub cornișă un rând de ocnițe din cărămidă aparentă. Cornișa este din cărămizi în formă de dinți de fierăstrău. Soclul este din cărămizi cu profil concav așezate pe muchie. Ancadramentul intrării datează din 1715

Biserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul orașului București. Hramul bisericii este Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”.

Biserica Stavropoleos este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

Biserica a fost înălțată în 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Țării Românești, 1719-1730), de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir. În curtea hanului său, construit în 1704, Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire, susținută economic din veniturile de la han .

În prezent din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcție de la începutul secolului al XX-lea, care adăpostește o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi (începutul sec. al XVIII-lea) și obiecte de cult, precum și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Clădirea cea nouă a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu.

Biserica Crețulescu, considerată unul din cele mai valoroase monumente de arhitectură ale orașului de la sfârșitul perioadei brâncovenești, a fost ridicată în anii 1720 -1722 prin grija marelui logofăt Iordache Crețulescu și a soției sale Safta, una din fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Marele logofăt a construit în vecinătatea bisericii și un han, nu numai pentru că așa se obișnuia în aceea vreme, dar și pentru faptul că aici se afla, pe atunci, bariera de nord a orașului, pe „ulița cea mare” sau „Podul Mogoșoaiei”, în locul numit pe atunci „Puțul cu zale”.

 

Intrarea în biserică se face printr-un pritvor deschis, sprijinit pe coloane înalte de piatră între care se deschid arcade simple în plin centru.

Exteriorul bisericii a fost tencuit la origine dar cu ocazia restaurării efectuate, în anii 1935-1936, sub îngrijirea arhitectului Ștefan Balș, el a rămas în cărămidă aparentă. Pictura din pridvor este cea originală, dar cea din interior aparține lui Gheorghe Tattarescu, fiind realizată între anii 1859 – 1860.

Te asteptam la Francrocar sa vizitam Romania frumoasa impreuna .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.