Cladiri istorice pe Calea Victoriei
Calea Victoriei este una din cele mai importante artere situată în centrul Bucureștiului. Se întinde din Piața Națiunile Unite (de la intersecția cu Splaiul Independenței) până la Piața Victoriei și are o lungime de 2.700 de metri.
Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureștiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din București, numele ei fiind Drumul Brașovului și era formată doar din bucata dintre Cercul Militar și Piața Victoriei. Drumul rezultat din unirea Drumul Brașovului cu Ulița Mare spre Sărindar a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoșoaiei. Ulița nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care și noua cale primește denumirea de „Pod”: Podul Mogoșoaiei. Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moșia voievodului, Mogoșoaia și palatul domnesc, amplasat în apropierea Curții Vechi.
Casa Filipescu-Cesianu
La prima intersecție cu strada Sevastopol, se aflao clădire superbă pe partea dreaptă, Casa Filipescu-Cesianu. Casa a fost construită în jurul lui 1850 pentru familia Filipescu, o importantă familie aristocrată a vremii. În 1892 intră în posesia avocatului Constantin Cesianu, care o extinde și o restaurează. Astăzi clădirea găzduiește Muzeul Municipiului București.
Palatul Cantacuzino
Nu foarte departe este Palatul Cantacuzino, astăzi Muzeul George Enescu. Este una dintre cele mai frumoase clădiri din București și cu siguranță una dintre preferatele noastre! Marchiza imensă în stil Art Nouveau de la intrare îi dă un aer somptuos și incredibil de elegant!
Palatul a fost construit între 1901-1903 de Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost prim ministru și primar al Bucureștiului, zis și Nababul, datorită averii sale imense. După moartea sa din 1913 palatul a rămas fiului său, Mihail Cantacuzino, și soției acestuia, Maria. În 1937, după decesul prematur al soțului său, Maria se recăsătorește cu George Enescu.
Reședința Manu
La numărul 192 descoperim Reședința Manu unde a locuit Generalul Gheorghe Manu, erou al războiului de independență, și fost primar al Bucureștiului, prim ministru și ministru de război. Locuința era un loc de întâlniri preferat de aristocrație, iar soția sa, Alexandrina Manu, născută Cantacuzino, dădea aici niște petreceri renumite în epocă, toate după moda occidentală, de la mobilier până la ținutele invitaților. Balul fabulos din 1895, dat în onoarea Regelui Carol și a reginei Elisabeta, a fost mult timp pe buzele bucureștenilor.
Casa Vernescu (Casino Palace)
Mai mergem puțin pe Calea Victoriei și la intersecția cu strada Nicolae Iorga descoperim Casa Vernescu, un palat cu o istorie impresionantă. A fost construită în 1821 de Filip Lenș, un boier valah dintr-o familie de nobili cu origine franceză, drept dar de nuntă pentru mireasa sa. Moștenitorii lui Lenș au vândut casa în 1886 lui Gheorghe Dimitrie Vernescu, un avocat și politician, unul dintre fondatorii Partidului Liberal Național.
Vernescu a dorit să facă din clădire cel mai frumos palat de pe Calea Victoriei, așa că l-a angajat pe marele arhitect Ion Mincu să o refacă. Astfel casa moștenește numele lui Vernescu, un mare pasionat de arte, și devine un loc pentru vestitele baluri și serate mondene. În 1993 casa este restaurată și acum găzduiește un cazino.
Palatul Ghica
Chiar peste drum de Casa Vernescu se ridică semeț Palatul Ghica. Se numește de fapt Casa Grădișteanu-Ghica, a fost construită la sfârșitul secolului 19 de soții Elena și Constantin Grădișteanu, și moștenită de fiica lor, Maria Grădișteanu, și soțul ei, Scarlat Ghica.
Fațada în stil renascentist e impunătoare, iar grădina e atât de frumos decorată, îmi și imaginez cum se plimbau prin ea proprietarii, mari aristocrați, la sfârșit de secol, în ținute care mai de care mai elegante. Citește mai multe povești despre Palatul Ghica aici.
Palatul Știrbei
O mulțime de palate și de nume mari de familii boierești pe Calea Victoriei. De data aceasta ajungem la Palatul Știrbei, care a fost ridicat în 1835 la comanda lui Barbu Știrbei, viitorul domn al Țării Românești. El l-a folosit între 1849-1856 ca reședință domnească, având o sală a tronului la etaj și ținând aici multe baluri elegante.
Athénée Palace
Între 1912-1914 s-a construit în stil Art Nouveau, pe locul fostului Han Gherasi, hotelul Athénée Palace, prima mare construcție din capitală cu structură de beton armat. În 1937 hotelul a fost modernizat de către arhitectul Duiliu Marcu într-un stil mai simplu, Art Deco, păstrându-și însă farmecul. Clădirea a suferit în urma bombardamentelor americane din 1944, dar a fost ulterior renovată. A rezistat cutremurului din 1977, însă a fost din nou avariată la revoluție, găsindu-se în mijlocul conflictelor principale. Fațada avea urme vizibile de gloanțe pe toată suprafața, și a fost renovată în 1993.
În 1996 hotelul este preluat de lanțul Hilton și rămâne unul dintre hotelurile elegante ale Bucureștiului. Încă mai poți găsi acolo barul English Bar, care în anii ‘30 era unul dintre cele mai populare localuri ale orașului, sala de recepție Le Diplomat, care este considerată monument istoric, și holul hotelului, cu coloane din marmură și candelabre, un frumos simbol al perioadei Belle Epoque.
Ateneul Român
Mergând mai departe pe Calea Victoriei, chiar lângă Athénée Palace, după un mic părculeț (pe locul căruia erau mai multe clădiri, distruse complet după bombardamentele din al doilea război mondial), găsim Ateneul Român, o splendidă clădire din 1888, construită pentru a fi un palat al artelor și științelor. Aici au susținut conferințe mari savanți ai României, de la Iorga la Hașdeu, au concertat mulți artiști consacrați, aici s-au organizat primele expoziții majore, pe aici s-au plimbat regi și regine, oameni politici și diplomați străini.
Clădirea este realizată în stil neoclasic cu inspirație grecească, ne dăm seama după cele șase coloane ionice și frontonul de la intrare. Cupola oferă o acustică perfectă, iar interioarele Ateneului sunt splendide! O parte din fondurile pentru construcție au fost adunate printr-o campanie publică, Dați un leu pentru Ateneu.
Palatul Regal (Muzeul Național de Artă al României)
Ajungem în Piața Revoluției și descoperim Palatul Regal, astăzi Muzeul Național de Artă al României. Vechea Casa Golescu de pe Podul Mogoșoaiei este transformată în palat domnesc la începutul secolului 19, și îi servește drept reședință și lui Alexandru Ioan Cuza până în 1866. O dată cu venirea regelui Carol I palatul a fost extins și mai mult, căpătând până în 1906 o dispunere simlară cu cea de astăzi, în formă de U.
În anii ‘30 regele Carol al II-lea remodelează masiv clădirea de pe Calea Victoriei, corpul central este refăcut după ce fusese în mare parte distrus de un incendiu, se construiește o nouă aripă, și tablourile Coroanei sunt expuse în spații special amenajate. În 1950 se deschide galeria națională de artă, care oferea acces la cultură oamenilor muncii.
Clădirea a suferit grave avarii la revoluție, și a fost restaurată de-abia la finalul anilor ‘90. Din 2000 au fost redeschise pe rând galeriile de artă. Anumite spații nu se puteau vizita până de curând. Dar acum, în al treilea weekend din fiecare lună, sunt deschise pentru vizitare (cu vizite ghidate) spațiile istorice ale palatului: Sufrageria Regală, Scara Voievozilor și Sala Tronului.
Biblioteca Centrală Universitară
Vis-a-vis de Palatul Regal se afla o clădire splendidă, care acum este Biblioteca Centrală Universitară. Regele Carol I a inaugurat clădirea în 1895, era pe atunci Fundația Universitară Carol I, și avea misiunea de a sprijini elita intelectuală prin subvenții și burse sau tipărirea unor lucrări de licență sau doctorat. A fost construită de arhitectul francez Paul Gottereau, autorul Palatului CEC. Statuia ecvestră a lui Carol I se înalță mândră în fața
Palatul Cercul Militar Național
Palatul Cercului Militar a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.Palatul Cercului Militar Național este o clădire din București care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol.
Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898.
Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud. Unele din decorațiunile interioare și exterioare la noua construcție a Cercului Militar, inclusiv cei doi mari vulturi plasați spre a fi protectori ai panoului cu firma instituției, au fost executate de sculptorul Ion Schmidt Faur.
Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876.
Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile.