home Altele Condusul pe timp de ploaie

Condusul pe timp de ploaie

Condusul pe timp de ploaie poate fi periculos daca nu esti prudent. Trebuie sa fii mai atent decat de obicei, atat la ce se intampla in trafic, cat si la sosea si baltile ce pot aparea. Iata cateva sfaturi ce se pot pune in practica pe acest tip de vreme si pe care FRANCROCAR RENT A CAR  le recomanda :

1. Incetineste. Condu la viteza la care te simti confortabil, avand in vedere conditiile meteo. Reducand viteza, vei avea mai mult timp sa reactionezi in cazul in care o alta masina pierde controlul sau apare o balta mare, pe care trebuie sa o eviti.

2. Fereste-te de acvaplanare! Fenomenul apare in momentul in care apa dintre anvelopa si suprafata carosabila nu poate fi inlaturata. Stratul de apa se acumuleaza in partea din fata a anvelopei pana cand presiunea apei ajunge sa depaseasca presiunea din anvelope, moment in care anvelopa pierde contactul cu solul. Rotile aluneca, iar virarea, franarea sau accelerarea nu mai pot fi controlate. In plus, vehiculul poate derapa si se poate rasuci, generand o situatie potential periculoasa. In astfel de situatii, cel mai bun lucru de facut este sa-ti pastrezi calmul, sa iei piciorul de pe acceleratie si sa incerci sa indrepti volanul in directia dorita. Daca dai peste o balta mare, nu conduce direct prin ea, ci incearca sa o eviti. Nu poti estima cat de adanca este doar uitandu-te la ea, asa ca nu risca conducere prin ea pentru ca s-ar putea sa lovesti o groapa, sau mai rau, apa sa intre in sistemul electric sau la motorul masinii.

3. Daca vezi ca ploua, porneste mai devreme la drum! Calatoria ar putea dura mai mult decat in mod obisnuit din cauza traficului sau pentru ca vei conduce mai incet.

4. Dezabureste geamurile masinii pentru o vizibilitate buna in conditii de ploaie!

5. Pastreaza o distanta mai mare fata de camioane sau autobuze – apa stropita de la acestia iti poate bloca vederea pentru scurt timp, ceea ce poate fi periculos. Ar trebui sa eviti depasirea, dar daca aceasta este necesara, fa-o in conditii de siguranta.

6. Daca ploua foarte tare si nu poti vedea ce se intampla in fata, asigura-te si semnalizeaza-ti oprirea cu avarii intr-un loc in care poti opri autoturismul. Opreste-te cat timp consideri ca ai nevoie sau pana se domoleste ploaia si apoi revino la drum!

7. Evita sa conduci pe marginea drumului (apropie-te mai mult de axul drumului), foloseste stergatoarele cat de mult este necesar (nu lasa ploaia de pe parbriz sa iti obstructioneze vederea) si nu depasi limita de viteza – daca conduci prea repede si treci peste o balta, are loc fenomenul de acvaplanare!

8 . Nu uita sa ai farurile aprinse!

ploaie_20912700

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *