Viscri – unul dintre cele mai frumoase sate din România
Viscri se numără printre cele mai căutate obiective turistice din România. A devenit faimos din momentul în care ce Prințul Charles și-a cumpărat în sat o proprietate.
Satul Viscri este și el listat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Este o așezare din podișul Transilvaniei, din apropiere de Sighișoara, locuita inițial de secui, apoi colonizată dede sași in sec. XIII.
În prezent se regăsește o frumoasă biserică evanghelică, fortificată, în stilul bisericilor săsești fortificate din Transilvania.
Situată între cele două șosele ce leagă Rupea de Sighișoara și de Mediaș, în satul Viscri se putea ajunge până acum zece ani doar prin mijloace proprii de locomoție. Datorită poziției sale retrase aici s-a păstrat cel mai arhaic costum din secolele XVII-XIX.
În Viscri mai dăinuie, bine conservată, una dintre cele mai pitorești și – în pofida dimensiunilor nu prea mari – monumentale cetăți țărănești săsești, ce cuprinde între zidurile sale una dintre puținele biserici-sală romanice ale secolului XIII.
Particularitățile așezării au atras atenția și bunăvoința Mihai Eminescu Trust, o fundație patronată de însuși Prințul Charles, care a renovat biserica și câteva case din localitate redându-le ceva din strălucirea inițială. Izolarea, dar și absența altor ocupații in afară de agricultură, au făcut ca pe la sfârșitul anilor ‘90 să apară proiectul Șosete din lână naturala din Viscri, inițiat de cei doi nemți stabiliți aici. Șosetele croșetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau la început date în schimbul alimentelor (zahăr, ulei sau pâine). Cum grămada de șosete a început să crească din ce în ce mai mare, cu timpul trocul s-a transformat într-un adevărat proiect la care participă 125 de femei din sat. Țărăncile tricotează aproximativ 10.000 de perechi de șosete, mănuși, căciuli, pulovere sau papuci de pâslă care ajung la depozitul central din Naumburg (Germania), de unde se vând în toată țara, sau la cafeneaua internațională din Viscri.
In anul 2020 vino la Francrocar sa vizitam Romania frumoasa impreuna !



